Expertiza, tot mai apreciată de la an la an

Oameni cu suflet mare au fost alături și anul acesta de familiile aflate în risc de sărăcie, care au copii în întreținere, precum și de persoane vârstnice, persoane cu dizabilități sau bolnavi. În cursul anului 2017, au fost sprijinite prin donații, oferite de către persoane fizice sau juridice, peste 50 de familii aflate în dificultate. Donațiile nu au ajuns întâmplător la aceste familii, ci în urma unor anchete sociale realizate de specialiștii Serviciului Public Asistență Socială. Astfel, cu sprijinul asistenților sociali din cadrul instituției noastre, cele mai nevoiașe familii din Municipiul Baia Mare au beneficiat de alimente, dulciuri, jucării, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, mobilier, aparate electrocasnice sau achitarea datoriilor la utilități.

Sprijinul a venit din partea unei familii de români stabilită în Franța, șase familii din Baia Mare, o familie din Șomcuta Mare, prin intermediul acțiunilor umanitare derulate de SPAS în parteneriat cu unitățile de învățământ din Baia Mare: Colegiul Național Mihai Eminescu, Școala Gimnazială George Coșbuc, Grădinița Otilia Cazimir. De asemena, o firmă de proiectare este la a parta acțiune amplă prin care sprijină familiile vulnerabile, anul acesta donând peste 21.000 lei.

Mulțumim tuturor celor care se implică în astfel de proiecte – persoane fizice sau juridice, asociații și fundații, unități de învățământ – și solicită expertiza Serviciului Public Asistență Socială pentru a-și oferi sprijinul acelor familii care au cu adevărat nevoie de ajutor.

25660012_1998883043661543_778973434956109994_n 26047099_1998882426994938_3783411094764405648_n 26112185_1998882283661619_5796467225399860886_n 26165646_1998882286994952_5532115542884505094_n 26166274_1998882060328308_3354627717066457847_n

Comments are closed.