Iarna anului 2017 va aduce bucurie pentru 15 familii din Municipiul Baia Mare, aflate în risc de excluziune socială. Așa cum s-a întâmplat în anii precedenți, în baza unui parteneriat public-privat, una dintre cele mai importante firme din Municipiul Baia Mare a ales să sprijine și anul acesta mai multe familii, care au o situație materială dificilă, identificate prin anchetele sociale realizate de către asistenții sociali din cadrul Serviciului Public Asistență Socială.
Cele 15 familii vor fi sprijinite cu alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copii, aparate electrocasnice, cum ar fi aragaz, frigider, mașină de spălat, precum și piese de mobilier: dulap pentru haine, masă, scaune sau canapea extensibilă.